Bogdam Mustata

„Trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru”
Bogdan Mustaţă, regizor "În spatele cortinei"

Bogdan Mustață a absolvit Facultatea de Film în România în 2001. Scurtmetrajul regizat în facultate, Daniela, a primit premii la Festivalurile Școlilor de Film din Munchen și Karlovy Vary în 2001. Între 2002 si 2007, Bogdan a locuit în Vietnam si apoi Dubai, unde a lucrat ca scenarist si regizor pentru câteva proiecte: un serial TV, un proiect de lungmetraj, câteva programe de TV și reclame. Bogdan a regizat scurtmetrajul O zi bună de plajă, care a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj în 2008, la Festivalul de Film de la Berlin. De curând a fost lansat primul său lung-metraj - Lupu. În Spatele Cortinei este primul lung-metraj documentar pe care îl regizează.

 

  1. Până în momentul de față ai regizat filme de scurt-metraj, ai colaborat pentru seriale şi programe TV, și ai lansat de curând primul tău lung-metraj: Lupu. Este În spatele cortinei primul film documentar pe care îl regizezi? Cum ai ajuns la această decizie?

    Nu, nu este primul film documentar pe care-l regizez. Dar este cel mai lung. „În spatele cortinei” nu a fost un documentar iniţiat de mine, eu am intrat târziu în echipă, încercând să aduc experienţa mea despre cum se face un film.

  2. Cum ai simțit diferența dintre filmul documentar și cel de ficțiune?

    În privinţa asta am preferinţe foarte clare şi diferenţele le judec prin prisma preferinţelor… Prefer să încerc să lucrez cu actori.

  3. Ce înseamnă pentru tine subiectul acestui film și ce te-a atras cel mai mult la ideea realizării acestui documentar?

    Despre subiect şi perioada despre care se vorbeşte, nu ştiam multe lucruri. Şi asta m-a făcut să ezit. Mai mult, la început mi s-a părut că se lucrează cu nişte concepte care… să zicem că nu mă inspiră deloc: ţara şi biserica. Cred că le înţelegeam necesitatea în acel context, dar trebuia totuşi să lucrez cu ele şi să le fac să rămână în context.

    Şi totuşi a apărut o idee pe care o căutam. De fapt, era o frica a mea. În ultimul timp, de când a venit actualul guvern, m-am gândit serios, de mai multe ori, să plec din nou cu familia din ţară. Mi s-a părut, şi încă mi se mai pare, că echilibrul este foarte fragil. Şi nevoia de a-mi exprima cumva frica asta a fost ceea ce m-a atras cel mai mult. 

  4. Cât de „obiectiv” poți fi în raport cu subiectul ales?

    Greu, foarte greu să fii obiectiv, din multe motive. În primul rând, pentru că trebuie să cunoşti bine subiectul despre care vorbeşti ca să poţi fi obiectiv. Şi eu nu sunt un istoric. În al doilea rând, în ’89 eu aveam 14 ani, îmi aduc aminte cum era, ce făceam, cum mă distram... Lucrurile se amestecă, devin şi mai neclare.

  5. Crezi că e important ca oamenii să cunoască perioada comunistă și repercusiunile sale?

    Cred că sunt oameni interesaţi de perioada asta. Şi e important ca noi să o prezentăm în aşa fel încât oamenii să ştie că trebuie să-şi apere libertatea.

  6. Ai avut în minte un anumit public-țintă atunci când ai acceptat să lucrezi la acest film? Cui te adresezi?

    Mmm, nu… M-am gândit la cei interesaţi de istorie, dar este ceva foarte vag, nu defineşte un public ţintă.

  7. Cum te-a marcat contactul cu persoanele pe care le-ai intervievat pentru acest film?

    Te marchează vrei, nu vrei. Numai timpul petrecut citind şi vorbind despre ei sau ascultându-i, te face să te gândeşti la tot ceea ce au pătimit aceşti oameni.

  8. Ce poveste/persoană te-a impresionat cel mai mult? Prin ce?

    Pe mine m-a impresionat Ioana Voicu prin luciditatea şi sensibilitatea cu care a analizat întreaga perioadă, cu care a tras concluzii, pornind de la povestea ei personală.

  9. Care a fost cea mai mare dificultate în a reda în film etapele instaurării regimului comunist în România și ceea ce a determinat acesta?

    Faptul că a trebuit să alegem ce să intre în 50 de minute de film, în condiţiile în care eu am simţit ca apăsătoare complexitatea perioadei.

  10. Ce ai dorit să transmiți prin acest film? Care este mesajul său principal?

    Ceea ce spune şi Ioana Voicu la final: că trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru.

  11. Care este momentul cel mai încărcat din punct de vedere emoţional care apare în film?

    Pentru mine este momentul în care plânge Nicolae Purcărea.

  12. Cu ce rămâi după o astfel de experiență?

    Cu frică.

  13. Ce aşteptări ai de la film? Cum crezi că va fi el receptat de către public?

    Sper să aibă ocazia să îl vadă cât mai mulţi dintre cei interesaţi de perioada aceasta.